Criterii de clasificare a limbilor romanice

Publicat // 0 comentarii
   Necesitatea clasificării limbilor romanice a apărut pentru a determina în special asemănările şi deosebirile dintre aceste limbi.Există  mai multe criterii de clasificare dar nici unul nu se bazează pe un singur criteriu.Fiecare din clasificările existente sunt rezultatul conjugării a doua criterii minim.Astfel clasificările au fost realizate după criteriile:
Ø  Criteriul teritorial  în baza căruia limbile romanice sunt împărţite în grupe în dependenţă de teritoriile unde sunt vorbite.
Ø  Criteriul tipologic lingvistic se referă la confruntarea ,compararea unor fapte de limbă din idiomurile romanice,în special elemente de nivel fonetic ,morfologic.
Ø  Criteriul filologic  clasificarea limbilor romanice ca exponente a unor tradiţii literare.
Ø  Criteriul substratului are la bază împărţtirea limbilor romanice după substratul corespunzător, adică după limba băştinaşilor din teritoriul dat peste care s-a suprapus limba latină a colonizatorilorromani.
Ø  Criteriul genealogic presupune interpretarea limbilor romanice bazate pe analiza faptelor de limbă.Clasificarea limbilor romanice este sub forma unui arbore,tulpina este reprezentată de limba latină iar celelalte ramuri fiind idiomurile,dialectele,graiurile neolatine.

Ø  Criteriul socio-lingvistic vizează condiţiile social-politice în care funcţionează limbile romanice.   
[mai mult]

Limbile neolatine

Publicat // 0 comentarii
   Limbile romanice sau neolatine sunt toate limbile derivate din latina vulgară. Fac parte din subfamilia italică a limbilor indo-europene. Au mai mult de 700 de milioane de vorbitori nativi răspândiți în întreaga lume, mai ales în Europa, America de Sud și Africa.
Limbile romanice își au rădăcinile în așa-numita latină vulgară, sociolectul popular al limbii latine vorbit de legionari, colonizatori și comercianți ai Imperiului Roman, deosebit de limba clasică folosită de clasele superioare ale societății. Între anii 350 î.Hr și 150 expansiunea Imperiului a dus la aceea că latina a devenit limba dominantă a Europei de Vest și de Sud continentale, influențând de asemenea dialectele folosite în Marea Britanie, Africa de Nord și partea de nord a Balcanilor.
În timpul căderii Imperiului și după împărțirea lui în secolul al V-lea, dialectele latine au început să se diferențieze ducând la apariția limbilor noi. Imperii de peste mări create de Portugalia, Spania și Franța au dus la răspândirea limbilor romanice în lume. Acum peste 70% din vorbitorii limbilor neolatine trăiesc în afara Europei.
În ciuda influențelor din limbile germanice și cele preromane, iar în cazul limbii române din cele slave – fonologia, morfologia, lexica și sintaxa tuturor limbii romanice au evoluat în cea mai mare parte din latina vulgară. Toate au pierdut sistemul de declinare al limbii latine (totuși româna și-a dezvoltat unul prin punerea pronumelor demonstrative latine la sfârșitul cuvintelor) și prin urmare folosesc mai multe prepoziții. Conform studiului efectuat de Mario Pei în 1949, care compară gradul de evoluție al limbilor față de limba din care provin, iată aici coeficientul de evoluție pentru limbile romanice în comparație cu limba latină:
Limba sardă: 8%;
Limba italiană: 12%;
Limba spaniolă: 20%;
Limba română: 23,5%;
Limba occitană (provensală): 25%;
Limba portugheză: 31%;
Limba franceză: 44%.

Teritoriul pe care se vorbesc  astăzi limbi romanice nu coincide cu cel al Imperiului Roman. Au fost pierdute pentru romanitate mai multe zone (Panonia, Dalmația, Thracia, Grecia, Moesiile, Britania, Germania, Africa de nord). Acestea poartă numele de Romania Submersa („scufundată“) și mai păstrează uneori forme ale romanității în toponimie și vocabular.
[mai mult]